Moș Crăciun, tu ce pălărie porți?
noiembrie 20, 2019 2019-11-20 12:06Moș Crăciun, tu ce pălărie porți?
Moș Crăciun, tu ce pălărie porți?
Purtate cu mare artă și fast la casele regale și de către vedete celebre la evenimente speciale, pălăriile sunt printre cele mai elegante și spectaculoase accesorii.
De mai bine de 2 ani au revenit în actualitate și astăzi completează o gamă largă de ținute, de la blugi și tricou, până la rochii de seară. Liniile sunt date de marile case de modă, iar pentru această toamnă în vogă sunt pălăriile albe și canotierele. Le vedem deja pe stradă, imortalizate în pozele de pe rețelele de socializare și sunt un cadou minunat pentru diferite ocazii.
Pune sub brad o pălărie și vei crea magie de Crăciun!
Pălăriile sunt o variantă la mare căutare pentru cadouri, mai ales că urmează perioada de sărbători. Este un cadou potrivit atât pentru bărbați și mai ales pentru doamne. Sunt mici bijuterii, create manual, pot fi personalizate cu diferite accesorii sau pene. Te protejează de frig și de soare, vara, într-o manieră stilată.
La Jos Pălăria găsiți o gamă variată de pălării, peste 300 de modele. Colecția de toamnă / iarnă aduce în prim plan pălării albe din fetru de iepure și din velour. Sunt printre cele mai luxoase materiale folosite de pălărieri celebri. Fetrul de lână te îmbracă în culori diverse și acoperă privirile curioase sub boruri largi, generoase.
Pentru domni, la Jos Pălăria găsiți modele clasice, stil fedora și trilby, dar și linii îndraznețe, ascuțite și coroane impunătoare. În exclusivitate, am adus modelele de top ale celebrului pălărier Borsalino, realizate în parteneriat cu Fundația Humphrey Bogart. Sunt pălării de colecție, în ediție limitată, frumusețea lor este legendară.
Jos Pălăria a pornit din pură pasiune pentru pălării, acum un an de zile. Pe 24 noiembrie 2018 deschideam primul punct de vânzare în Mall Promenada. Vom sărbători un an de activitate în cadrul unui eveniment special.
Este o piață de nișă, încă, dar noi ne dorim să schimbăm acest lucru. De aceea, oferim clienților noștri cea mai bună calitate a materialelor și prin diversitatea modelelor, ne asigurăm că toată lumea își găsește la noi pălăria potrivită. Pălăria poate completa foarte ușor orice stil vestimentar. Dacă vrei o ținută practică, alege o pălărie cu boruri mici, întoarse. La o ținută elegantă, asortează o Fedora sau doamnele pot opta pentru un bor mare, seducător. Dacă mergi la birou și te îmbraci în costum, vei găsi potrivită o pălărie cu bor mediu, care va întări apariția unui profesionist.
Încă este nevoie de educație în această piață, de reinformare a publicului despre pălării. Bunicii și chiar părinții noștri nu ieșeau din casă fără pălărie, dar în timp, pălăria a devenit un accesoriu uitat. A rămas, însă, un element de stil, iar pentru domni, ce poate fi mai masculin decât pălăria și ceasul.
Pentru o femeie, o pălărie o va scoate din anonimat. De ce să ne ascundem în spatele unor branduri, când putem avea o prezență memorabilă doar purtând o pălărie. Sunt modele de pălării care vor face o doamnă extrem de atractivă și interesantă, este o declarație de feminitate, un plus de atitudine. Pălăria, va vorbi despre tine, înainte să o faci tu. Pălăria va pune punctul pe i.
Producția autentică, la cele mai înalte standarde și cu cele mai bune materiale, este un demers cu multe provocări într-o piață sensibilă la preț, așa cum este cea din România, dar atunci când pasiunea și talentul se întâlnesc, va veni și succesul. A purta o pălărie este despre valoare, despre atitudine, despre ceea ce te definește. Pălăriile îți schimbă starea, nu ai cum să fii trist sau supărat când te privești în oglindă și porți o canotieră.
Pune în tolba lui Moș Crăciun o pălărie pentru cei dragi și vei descoperi o lume magică, plină de culoare, de personalitate autentică!